NOILE BULETINE DE IDENTITATE: Ce trebuie să ştii despre DATELE BIOMETRICE

De la 1 iulie ne vor fi eliberate cărţi de identitate după model european. Mai mult, cine doreşte poate opta pentru cărţi de identitate electronice. Aşa au anunţat autorităţile care susţin că noile buletine vor conţine inclusiv amprentele titularului.

Într-o anexă a proiectului normativ, există o serie de informaţii privind procedurile de preluare a datelor biometrice pentru emiterea documentelor electronice.


Datele biometrice incluse în documentele electronice sunt imaginea facială în format digital şi imaginile impresiunilor papilare a două degete, în format digital.

"Datele biometrice se colectează în scopul includerii în documentele electronice, în vederea verificării autenticităţii acestora şi a identificării fără echivoc a titularului, printr-o comparare directă între datele puse la /dispoziţie de titular şi cele incluse în documentele electronice", se arată în anexă.

Procedurile de preluare a imaginii faciale şi a impresiunilor papilare în format
digital utilizate pentru emiterea documentelor electronice se realizează numai în prezenţa titularului, la sediul serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, respectiv al serviciilor teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări.

Imaginea facială

(1) La preluarea imaginii faciale solicitantul nu trebuie să aibă capul acoperit şi
ochii închişi, iar expresia feţei acestuia trebuie să reprezinte o stare comună.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), preluarea imaginii faciale se poate realiza cu capul acoperit, pentru motive religioase, cu condiţia ca faţa titularului, de la baza bărbiei şi până la frunte, să fie vizibilă în mod clar şi fără umbre de lumină.

(3) Ochelarii sunt acceptaţi în fotografii numai dacă lentilele nu sunt colorate, nu reflectă lumina, nu provoacă umbre şi nu au porţiuni care să ascundă ochii. Rama ochelarilor nu trebuie să acopere nicio porţiune a ochilor.

(4) Fundalul utilizat pentru preluarea imaginii faciale trebuie să fie neutru, deschis la culoare, astfel încât fotografia preluată să reprezinte cât mai fidel trăsăturile şi fizionomia celui în cauză.


Amprentele

(1) Impresiunile papilare se preiau sub forma unei amprente plane a degetului arătător de la ambele mâini.

(2) În cazul în care calitatea impresiunilor papilare este necorespunzătoare şi/sau degetele arătătoare prezintă răni, se preia amprenta plană, de bună calitate, a degetelor mijlocii, inelare sau mari ale solicitantului, după caz.

(3) În situaţia în care calitatea amprentelor de la aceste degete este necorespunzătoare sau preluarea amprentelor este temporar imposibilă, solicitantului i se poate elibera carte de identitate provizorie, în condiţiile legii.

(1) Impresiunile papilare şi imaginea facială colectate în scopurile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2012 se includ în mediul de stocare electronică a cărţii electronice de identitate şi se stochează în baza de date a Sistemului naţional informatic de evidenţă a persoanelor şi în bazele de date de producţie.

(2) După personalizarea cărţii electronice de identitate, datele biometrice stocate în bazele de date de producţie se şterg prin procedură automată.

(3) Impresiunile papilare stocate în baza de date a Sistemului naţional informatic de evidenţă a persoanelor se şterg prin procedură automată imediat după ridicarea cărţii electronice de identitate sau, dacă nu a fost ridicată în astfel de condiţii, cel târziu la împlinirea unui termen
de 3 luni de la data programată pentru eliberarea acesteia.

radio manele radio manele online