Obama nu exclude încă varianta unui atac armat asupra Siriei fără susţinerea ONU

Preşedintele american Barack Obama nu a scos de pe ordinea de zi problema iniţierii unui atac asupra Siriei fără sprijinul Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite /ONU/, informează mass-media americane, citând reprezentanţi oficiali ai Administraţiei SUA, potrivit Interfax.


'Obama îşi rezervă dreptul de a ordona declanşarea de către SUA a unui atac armat asupra Siriei, fără sprijin din partea ONU, în cazul în care Siria nu-şi va onora obligaţiile', notează The New York Times /NYT/, citând declaraţii ale unui înalt oficial american, însă fără a-i dezvălui identitatea.

Potrivit sursei de informaţie, preşedintele Obama conştientizează că, prin aplicarea dreptului său de veto, Rusia nu va permite niciodată adoptarea de către Consiliul de Securitate al ONU a unei rezoluţii care să presupună utilizarea forţei împotriva Siriei.

Dat fiind acest lucru, SUA nu vor insista asupra includerii prevederii privind utilizarea forţei în documentul Consiliului de Securitate cu privire la Siria, au subliniat sursele de informaţie. În opinia lor, aceasta a contribuit la un anumit progres în negocierile ruso-americane de la Geneva, dintre ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, şi secretarul de stat al SUA, John Kerry, subliniază NYT.

Cotidianul american constată că Administraţia Obama este mulţumită de modul în care se desfăşoară negocierile, deoarece consideră că partea rusă 'le abordează în mod serios, nu doar speră să zădărnicească lovitura armată' asupra Siriei. Cu toate acestea, sursele de informaţie ale publicaţiei 'nu garantează că părţile vor putea depăşi divergenţele substanţiale şi ajunge la un acord definitiv'.

Negocierile dintre şefii diplomaţiilor rusă şi americană în început joi şi vor fi continuate sâmbătă, precizează Interfax. AGERPRES (AS - editor: Adriana Matcovschi)

radio manele radio manele online