CSM îşi alege noua conducere în şedinţa din 6 ianuarie 2014

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se reuneşte în 6 ianuarie 2014 pentru a alege noul preşedinte şi noul vicepreşedinte care vor conduce instituţia anul viitor.

Până în prezent, nu şi-a anunţat nimeni oficial candidatura pentru posturile de conducere din CSM, însă membrii Consiliului se pot înscrie în cursa pentru cele două funcţii şi în timpul şedinţei.

Potrivit site-ului CSM, pe ordinea de zi a şedinţei plenului din 6 ianuarie se află atât alegerea noii conduceri, cât şi prezentarea raportului de activitate al instituţiei pe anul 2013, în mandatul procurorului Oana Schmidt-Hăineală, preşedinte, şi al judecătorului Adrian Bordea, vicepreşedinte, informează Agerpres.

În 10 decembrie, plenul Consiliului a luat act de demisia lui Adrian Bordea din funcţia de vicepreşedinte începând cu 7 ianuarie 2014.

In curand